Artiști:
Shaun Davey
Compozitorul irlandez care îmbină muzica tradițională cu tradiția orchestrală
Shaun Davey s-a născut la Belfast, în 1948. De profesie istoric de artă, din 1977 Shaun Davey s-a dedicat pe deplin muzicii: clasice, de film și teatru și nu în ultimul rând celei inspirate din folclorul irlandez, combinată cu tradiția orchestrală. Tot el a îmbinat muzica tradițională irlandeză și cea a altor culturi, cum ar fi folclorul maramureșean.
A primit recunoaștere internațională în calitate de compozitor pentru teatru, cu numeroase partituri pentru Compania Regală Shakespeare. În SUA a lucrat atât pe Broadway, cât și în afara lui, primind Premiul Criticii din New York, precum și o nominalizare la premiile Tony pentru cea mai bună partitură muzicală. Munca sa în televiziune și film a fost încununată cu numeroase premii și nominalizări.
În 2008, Shaun Davey primea finanțare de la Culture Ireland pentru cercetarea filonului comun dintre culturile irlandeză și română, din care a rezultat o suită muzicală care unește elemente tradiționale din ambele zone cu muzica clasică și având ca versuri epitafurile de pe mormintele din Săpânța. Suita pentru orchestră, cor și soliști a fost interpretată prima oară la Festivalul de Teatru Internațional de la Sibiu, în 2009. Anul următor, în august, muzicienii irlandezi conduși de Shaun Davey au participat la prima ediție a festivalului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, la Săpânța. Suita „Vocile din Cimitirul Vesel” a fost interpretată și pe scena Ateneului Român, la București, în noiembrie 2011.
„Deși memoriale ale morții, imaginile cioplite și culorile vii ale crucilor din Cimitirul Vesel antrenează simțurile și spiritul de bucurie față de cei care trăiesc. Epitafurile simple au același efect, ele oscilează între emoția veselă și amuzantă și cea universală și profundă, pe parcursul căreia mortul vorbește direct celui care îl privește. Aceste inscripții mi-au oferit o colecție de versuri care au putut fi transformate în cântece.” - Shaun Davey
„Vocile din Cimitirul Vesel” reînnoadă legătura celtică dintre culturile română și irlandeză.
Crucea de la Săpânța seamănă cu crucile de piatră celtice întâlnite în țări precum Irlanda și Scoția. În Maramureș, există mai multe sate unde pot fi văzute cruci celtice.
„În Irlanda , mi-am petrecut mare parte din carieră încercând să-mi dau seama de ce și cum au evoluat diverse genuri și tradiții, și cum să le aduc împreună pe aceeași scenă. Toate acestea datorită faptului că sunt de părere că muzicienii din diferite tradiții sunt complementari unii altora, nu în competiție. Indiferent de apartenența socială, muzica vorbește tuturor, trecând de limitele sociale.” – Shaun Davey
Symphactory Orchestra
Cea mai tânără orchestră din România a fost cunoscută initial sub denumirea de „Silvestri Orchestra”. Ansamblul a fost încă de la concertul inagural și până în prezent sub atenta formare muzicală a maeștrilor Tiberiu Soare și Gabriel Bebeșelea. De-a lungul timpului, Symphactory Orchestra a fost invitată să susțină concerte în cadrul Festivalului „George Enescu”, Bucharest Music Film Festival și B-Fit in the Street.
Symphactory Orchestra a susținut primul spectacol privat de operă în concert, la Sala Radio în aprilie 2013 – opera „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, precum și primul flash-mob de muzică clasică cu influențe tradiționale românești în Piața Universității sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, interpretând Rapsodia Română nr 1 de George Enescu, dar și muzică modernă: „Povestea Soldatului” de Igor Stravinski pe scena Teatrului Odeon, colaborând cu actrița Dorina Lazăr.
Alaturi de Fundația „Calea Victoriei”, Symphactory Orchestra a susținut proiectele „Vivaldi vs Piazzolla – Anotimpurile” la Teatrul Odeon și Gală de Operă la Cercul Militar, avandu-i ca invitați pe soprana Andreea Mădălina Barbu și pe baritonul Jean Kristoff Bouton.
Corul Barbatesc al Facultatii de Teologie "Andrei Saguna" din Sibiu
Încă din anul 1786, la Sibiu s-au inițiat cursuri pentru învățători și preoți, care au constituit începutul viitoarei „Școli de preoție”, devenită apoi, pe rând, Institut Teologic, Academia teologică „Andreiana“, până la actuala Facultate de Teologie „Andrei Șaguna”. De la început, cultivarea muzicii, îndeosebi a celei vocale, a constituit o preocupare permanentă în Școala teologică sibiană. Corul cânta pe 4 voci - tenor 1, tenor 2, bariton, bas - și are în componență 70 de membri. În prezent corul este condus de Profesor Lector Universitar Doctor Sorin Dobre.
Corul Bărbatesc a fost prezent de-a lungul anilor la numeroase festivaluri corale din țară și străinătate. Pe langa stilul acapella a fost abordat și genul vocal simfonic. Corul sin Sibiu a colaborat cu Shaun Davey pentru fiecare interpretare a suiteti „Vocile din Cimitirul Vesel”: Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2009, Drumul lung spre Cimitirul Vesel 2010, Catedrala St. Patrick din Dublin 2010 (împreună cu orchestra Radio-Televiziunii din Dublin şi corul mixt Dun Laoghaire), Ateneul Român 2011.
Corul de Femei al Bisericii Ortodoxe din Sapanta
Cele mai talentate femei din Săpânța într-ale muzicii par a fi și foarte harnice. Având o multitudine de preocupări – sunt țesătorese, au servicii, au grijă de familii, adună haine și mâncare pentru cei săraci, cântă pentru comunitate – femeile din cor reușesc să își facă timp să repete de trei ori pe săptămână, minimum trei ore. Cele cu vechime în cor au grijă să formeze și să pregătească tinere, chiar copile care vor să intre în cor. Dar nu oricine poate să o facă, după cum explică doamna Irina Pop: „Nu e suficient să aibă voce. Fiind un cor religios, trebuie să se respecte datina, să fie religioase, să meargă la biserică, să aibă o conduită impecabilă.”
Când au primit vestea ca Shaun Davey vrea ca ele să cânte în festival împreună cu orchestra, ritmul repetiților s-a mărit și n-a mai existat zi de pauză, în afară de duminică. Femei aprige și cu frica lui Dumnezeu, săpânțencele vor să facă totul bine și la timp. Repertoriul corului este format din cântece religioase și din colinde. Pentru prima dată cântă muzică simfonică.
„Când am început să cânt muzica lui Shaun Davey, am simțit un fior. Am simțit muzica foarte intens. Îmi vine să o fredonez tot timpul.” – Irina Pop
MUZICIENI TRADIŢIONALIŞTI
Ceteraș Gogotă din Valea Stejarului
Ceterașii din Maramureș sunt vestiți pentru măiestrie și repeziciunea cu care își mișcă degetele pe corzile viorii. Gogotă este unul dintre ei, având o amprentă muzicală specifică satului pe care îl reprezintă.
Ion și Ionuc Ivanciuc
Ion și Ionuc Ivanciuc din satul Glodduc mai departe cântecele pe care le-au învățat de la bunicii lor. Printre acestea se numără „Joc de Sărit din Glod”. Foarte mândri de satul lor, promovează cântecele și tradițiile în forma lor personalizată, cum e în satul în care au crescut. Filosofia cântecelor lor e că oamenii e bine să fie harnici și la muncă și la horă.
Grupul lui Ion Finta
Ion Finta din Săpânța a adunat cele mai frumoase cântece din zonă într-un repertoriu predominant vesel, cum e satul lui. Împreună cu colegii lui, Ion Finta cântă despre petreceri, despre dragoste, despre bucuriile vieții.
Taraful lui Vasâi
Cu o vioară, o chitară, o dubă și o voce, Taraful lui Vasâi din Vadu Izei reușește să însuflețească orice petrecere. Fie că e vorba despre sărbători religioase sau de aniversări, nicio petrecere nu are haz fără Vasâi și ai lui! Au început să cânte colinde, dar repertoriul se diversifică de la an la an, în funcție de ocazie.
Ceterașii din Săpânța
Vestit pentru Cimitirul Vesel, Săpânța este un sat cu oameni mândri, care încearcă să facă foarte bine orice lucru de care se apucă. În majoritatea familiilor vechi ale locului există câte un ceteraș. Cei mai pricepuți se reunesc la ocazii speciale pentru a trage o cântare la care horește tot satul.