Ediția 2011

„Pe drumurile lu' Leşe”, 14-20 august 2011

Maramureşul prin ochii lui Grigore Leşe, în căutarea tradiţiilor autentice acolo unde ele s-au păstrat intacte: la sat.

O călătorie de explorare a legăturilor dintre muzica tradițională și ritualurile care o inspiră. Au participat muzicieni din Irlanda, Marea Britanie, Cehia, Ungaria, Polonia și Iran, alături de muzicieni români. Aceștia au vizitat meșteri, ciobani și muzicieni din satele maramureșene. Concertul de închidere „Muzica străveche din Europa și Asia de la sfârșitul mileniului II și începutul mileniului III” a reunit toți muzicienii participanți. Festivalul a cuprins și ateliere, cum ar fi cele de confecționat draniță, de făcut greble, căpițe de fân și de cioplit piatra.

„Nu orice drum e drumul. Adică sunt drumuri şi drumuri. Drumurile acestea cu muzicile acestea aduse din Europa şi Asia s-au intersectat în Stoiceni, în Târgu Lăpuş.

Am ajuns în aceste zile, în 2011, să vină un iranian în Târgu Lăpuş şi să punem faţă în faţă două muzici. Suntem foarte aproape. De aceea se spune că doina se aseamănă cu cântecul arabo-persan, structurile de doină le întâlnim în muzica iraniană. Am folosit un acompaniament străvechi. A fost prezentă și o formație din Irlanda cu armonică diatonică şi a susţinut din punct de vedere armonic toata zicarea din tilincă şi apoi «Stâna prădată» şi o variantă din Mioriţa şi «Învârtita oii», cum se spune în Maramureş. Nu ştii unde eşti. Eşti în Irlanda? Eşti în Iran? Eşti în Maramureş?”- Grigore Leșe

„Tema concertului final a fost extrem de interesantă, prin reunirea Occidentului cu Orientul, datorită faptului că similaritățile au devenit evidente. Îmi doresc să văd această idee explorată mai mult în viitor. Ospitalitatea românească îmi aduce aminte de Irlanda de demult.” -Seamus O Rochain, cimpoier din Irlanda.

Muzica tradiţională este unică și inspirată din ritualuri.

Ritualuri vii ţărăneşti mai pot fi găsite în locuri izolate ale Europei. Unele sate din judeţul Maramureş, la frontiera dintre România şi Ucraina, încă păstrează aceste obiceiuri străvechi. Explorarea lor se poate face doar mergând în locul unde s-au născut, agitația urbană sau scena limitându-le frumusețea și impactul.

De obicei, în cadrul festivalurilor culturale, jocul în sat a fost retrogradat la show coregrafic, pe scenă de metal, cu sistem de sunet, de obicei într-o parcare de asfalt, în spatele caminului cultural. Noi am mers în direcţia opusă: întoarcerea la rădăcini, fără curent, fără scenă, fără grătar, pe iarbă, cu mâncare şi băutură autentice, pregătite local.